a o suta patruzeci si una, de_geaba

...
luasem avant.
pentru cateva zile, ma adunasem in jurul vietii mele celei noi.
in jurul lui, in jurul ochilor tristi pe care ii are uneori.

ma adunasem in jurul nostru.
si zambeam
si eram acolo, luminoasa si blanda.

adormindu-l in bratele mele.

te iubesc, ce pot spune mai mult?

si dupa ce te-am gondit din tot ce a putut sa fie gand.
dupa ce ti-am sters urmele din carnea mea asa cum am sters, de umbra ta, fiecare bucata de asfalt,

ma ataci din visele mele,
acolo unde nimic nu ma poate face sa tac

acolo de unde rostesc, pana imi pierd suflul
aceleasi vorbe

mi-e dor de tine
mi-e dor de tine
mi-e dor de tine
mi-e dor de tine

ia-mi si inima beata
ce-ar dori inciudata
sa-ti mai fie o data
perna

a o suta patruzecea ... de iarna?

n-am nicio scuza.
si nicio explicatie.

ma pierd in fiecare zi.
ii privesc ochii plini de mine.
il sarut. il adun langa mine

si ma lupt cu toate amintirile tale.

sunt trei, patru clipe care imi rasar intruna in minte.
trei, patru clipe pe care nu le uit.
care ma inseala
care ma pierd de mine,
si de el.

n-ai stiut sa ma iubesti.
n-ai putut si n-o sa poti niciodata sa ma iubesti.
asa cum sunt, asa cum am fost.
imi repet la nesfarsit aceste adevaruri simple, care tradeaza fumul si iluzia.
le repet,
si nu le pot crede.

sau poate sunt doar o bolnava, o fricoasa si-o sociopata incapabila sa se bucure de ce are. de ce exista. de tot ce e viu.
ascunsa in siguranta unui non-sens incheiat.

ii privesc mana intinsa. si sufletul asternut inainte.
si nu stiu ce sa fac cu ele.

a o sutatreizecisinoua.. vis

am avut un vis.
stupid si fara noima.
amintirea lui m-a lovit in drumul spre birou si am ramas acolo, in drum, pironita de verdele amintirii.

o sa povestesc intai de toate un amanunt real.
in urma cu cateva zile am vazut - intr-un documentar tv - imaginea locului unde o insecta strapunsese pielea victimei. zona inflamata putea avansa spre cangrena, in lipsa unor masuri medicale.

asadar, intr-un context pierdut in intuneric, imi cad ochii pe bucata carnoasa din dreptul degetului mare al mainii stangi. vad cu surprindere o zona rosie, cam de diametrul unei unghii. arata ca un mic, foarte mic vulcan. in centru, un punct negru si tare, semnul infectiei, sau poate acul insectei, ramas acolo ca o marturie.
In timp ce ma uitam la rana asta, avand in minte ipoteza cangrenei, se tot marea, milimetru cu milimetru.

am stiut ca trebuia sa scot radacina aceea a raului afara, dar ma speria durerea sfasietoare care ar fi urmat.
am apasat marginile inflamatiei si durerea mi-a secerat bratul si mijlocul.
mi-era frica de durere dar in acelasi timp stiam ca trebuie.

din mica ridicatura din mijlocul inflamatiei s-a iţit un milimetru de textura. l-am apucat cu penseta si am inceput sa trag. Am scos din muschiul palmei mele un fir de iarba de vreo cativa centrimetri.
inflamatia de pe muschiul meu devenise extrem de aspra si de uscata.

am intuit ca am ajuns la radacina si m-a apucat frica. mi-am dat seama ca ceea ce urmeaza o sa ma doara cumplit.
cand am inceput sa trag, ma uitam la umflatura din palma mea si stiam ca atunci cand voi smulge, voi lasa in palma un gaura de carne vie..
.. m-am gandit ca poate voi face mai rau astfel,
ca poate ar fi mai bine sa ma duc la spital..
dar era cam tarziu. ma apucasem deja de-o treaba.

ce-o fi o fi.

am smuls firul de iarba din palma mea.
spre marea mea supriza, radacina intuita s-a transformat intr-un fir care a iesit firesc printre celule pielii mele.

a o sutatreizecisiopta..

a trecut mult timp.
ma pregatesc de inca o iarna.



sunt la fel de bolnava.

sufar mult, uneori.
alteori ma revolt.

incerc sa te uit
dar cel mai adesea imi revii in minte in aproape orice context.

te iubesc inca.

dar asta nu foloseste nimanui.

a o sutatreizecisisaptea.. de drum

voi pleca.

voi pleca maine

si valurile singure vor hotari

daca am sa ma intorc.



eu nu vreau.

a o sutatrezecisisasea... haotica

deci de atat a fost nevoie.
de doua acorduri si cateva cuvinte.
dupa un weekend in care am redescoperit o nuanta complet imebcila extazelor, bucurandu-ma cretin pentru simplul fapt ca sunt..
n-a fost nevoie decat de atat.
de doua acorduri
de cateva cuvinte
care sa declanseze in mine toata caderea.

sunt tot mai mult femeie, si asta ma scoate din minti.
tot mai determinata hormonal.
era mult, mult mai simplu inainte.
inainte cand nu simteam nimic.

sa ii spun ca imi pare rau? sa imi primesc inapoi cainele de companie?

nu-i asa ca nu voi uita?

**

pe birou, la cateva degete de tastatura,
o lacrima.

maine va fi o pata cu margini albe.
maine.. va mai conta?

a o sutatreizecisicincea... tot talâmbă

nu stiu ce ma frustreaza mai tare.

ca tot ce simt sa fac este sa ma ascund in bratele cuiva si sa plang, sa plang lung si odihnitor; sa plang de tot..
ca daca ar incerca cineva sa imi cuprinda umerii acum, probabil l-as plesni peste ochi
ca "el" singur.. e omul langa care as vrea sa ma adun
.. in caz ca nu i-as lipi si lui doua palme peste ochi, pe care, Cerule, si le merita atat.. atat de mult!
sau faptul ca "el" nu este o optiune.

prostii de femeie.